Compania de Apă Someș își bate joc de mii de floreșteni. Seara apa e ca pe vremea lui Ceaușescu

de clujazi

Mii de floreșteni au probleme în fiecare seară cu apa. Pe foarte multe străzi din localitate în intervalul 19,00 – 21,00 se taie apa, sau scade atât de tare presiunea încât la etajele superioare nici nu ajunge.

Oamenii au ajuns la capătul răbdării și amenință cu proteste. Cele mai afectate străzi sunt: Porii, Subcetate, Florilor, Eroilor, dar și străzi mai puțin aglomerate precum Teilor sau Stejarului.

În plină caniculă zeci de mii de floreșteni sunt nevoiți să adune apa în flacoane dimineața pentru a putea face o baie seara când se întorc de la locul de muncă.

Reprezentanții companiei se chinuie de 7 zile să răspundă solicitării adresate de redacția noastră cu privire la problemele din Florești.

Astăzi, într-o convorbire telefonică avută cu purtătorul lor de cuvânt am aflat că solicitarea adresată de redacția noastră e foarte complexă și necesită mult timp pentru a primi un răspuns.

Termenul legal până la care se poate răspunde este de 30 de zile, dar ne întrebăm dacă la două întrebări (Care este motivul pentru care se taie apa zilnic în Florești? și Ce măsuri a luat compania pentru a remedia problema?) au nevoie de 30 de zile, atunci ca să rezolve problema cât va dura?

Așteptăm în continuare răspunsul Companiei de apă Someș, pe care îl vom publica de îndată.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.