Clujul va fi zguduit de motoare în acest week-end. Bikerii au întrunirea anuală de la Gilău

de redactia

În ultimul weekend al lunii mai (27, 28, 29 mai) are loc întrunirea moto de la Cluj, una dintre cele mai mari și mai așteptate adunări ale motocicliștilor din România și nu numai. Evenimentul Bike Fest ajuns la a 19-a ediție este organizat de Transilvania Bikers MC 1990 la campingul ELDORADO GILĂU, județul Cluj.

Evenimentul va fi unul special: participanții, motocicliști sau nu, au șansa de a câștiga o motocicletă Yamaha Tenere, alături de alte premii puse în joc la tombolă.

Sâmbătă, orașul va fi parcurs de o impresionantă paradă moto, care va porni din campingul Eldorado, la amiază, și va parcurge traseul Gilău – capăt Mănăștur – urcare pe varianta Zorilor – Observatorului – coborâre pe Calea Turzii – stânga pe lângă Catedrala Ortodoxă pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Calea Florești – Florești – Camping ELDORADO Gilău.

La întoarcerea de pe traseu, încep concursurile clasice de îndemânare, gustate pe deplin de spectatori. Ca de obicei, concursul de motociclete custom atrage privirile admirative ale participanților, care au șansa să studieze îndeaproape adevărate bijuterii pe două roți.

Seara de sâmbătă aduce extragerea pentru premiile tombolei, împreună cu momentul decisiv, când se află norocosul (sau norocoasa) care va pleca acasă cu (încă) o motocicletă.

Concertele de sâmbătă: UDDU, CASH, GUERILLAS, SHE WOLF, KONTHRAST, RED FLAME.

VINERI 27 MAI are loc sosirea motocicliștilor, aranjarea corturilor, iar mai pe seară se pornesc 6 concerte rock, cu ZERO TOLERANCE, ALTAR, HOLLY MOTORS, BRONX, CRAZY PLUMBERS, GEKO.

Duminică se împărtășesc impresii, se bea o cafea bună și motocicliștii se pun pe drum, cu asfalt uscat în toate direcțiile.

Prețul de intrare pentru întegului Weekend este de 35 de lei (vineri, sâmbătă, duminică) sau 20 de lei pentru o zi (vizitator).

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.