Cluj-Napoca va găzdui cea de-a 12 ediție a Campionatului Mondial de Futnet

În perioada 16-18 noiembrie, municipiul Cluj-Napoca va fi gazda celei de-a 12 ediții a Campionatului Mondial de Futnet, care se va desfășura în Sala Polivalentă. Vor participa 21 de țări, iar evenimentul este organizat de Asociația Futnet România și de Federația Internațională UNIF – Union Internationale de Futnet.

Campionatul Mondial este precedat de Cupa Națiunilor care se va desfășura în baza spotivă Gheorgheni și la care vor paticipa cele mai bune 3 țări în acest sport, printre ele numărându-se și România, pe lângă Cehia și Slovacia. Nations Cup 2018 se va desfășura în 1 septembrie, respectiv 6 octombrie.

“Această primă ediție a Cupei Națiunilor aliniază la start 3 țări, dar cele mai bune 3 țări all-time în acest moment, Cehia, Slovacia și România, iar mâine la ora 11.30, la Baza Sportivă Gheorgheni vom avea meciul de debut al acestei competiții.” a declarat Sorin Bogdan, președintele Futnet România.

Ediția din acest an a Campionatului Mondial de Futnet se desfășoară sub sloganul: Enjoy the spirit of sport!

La Cluj-Napoca  este prezent în aceste zile și Kamil Klenic, președinte Union Internationale de Futnet care a menționat în cadrul conferinței de presă ce precede evenimentele că: “Nu doar meciul de mâine va fi un succes, ci și Campionatul care se va desfășura în noiembrie, care va fi, de asemenea o competiție faimoasă pentru că 21 de țări vor lua startul în acest eveniment, care a ajuns la un punct istoric, pentru că acum doi ani în Brno au fost 19 țări”.

Leave a Reply