Cinci spitale clujene aflate în prima linie a luptei cu Covid au fost dotate cu nebulizatoare

Miercuri, 30 decembrie a.c, la sediul Consiliului Județean Cluj a avut loc ceremonia publică de donare a cinci nebulizatoare medicale spitalelor clujene aflate în linia I a luptei contra virusului Sars-Cov-2.

Cele cinci unități sanitare care vor beneficia de noile echipamente de dezinfecție sunt Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Urgență pentru Copii, aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj precum și Spitalul Municipal, subordonat Consiliului Local.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vakar Istvan: „Este extrem de îmbucurătoare această donație de nebulizatoare, create special pentru a ajuta unitățile medicale Covid în tratarea și protejarea pacienților. La fel de îmbucurător e și faptul că este un produs 100% românesc iar o mare parte din componentele acestor aparaturi de ultimă generație sunt produse chiar aici, la Cluj”.

În valoare totală de 15.000 de euro, echipamentele au fost oferite spitalelor de către compania românească BND Cons.

Nebulizatoarele „Cube Atomizers” înglobează tehnologie de top și pot dezinfecta spații de până la 100.000 mc la o singură dispersie. Produs și patentat în România, acest echipament este utilizat în spații mari pentru a dezinfecta aeromicroflora și suprafețele care necesită o dezinfecție rapidă.

Lasă un răspuns