Cercetătorii clujeni vor oferi vizitatorilor de muzee posibilitatea să se plimbe virtual prin aşezămintele Daciei

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) – Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai – Cluj-Napoca şi Muzeul Civilizației Dacice şi Romane Deva au accesat finanţare prin intermediul fondurilor norvegiene pentru scanarea 3D a vestigiilor dacice din Munţii Orăştiei şi reconstituirea aşezămintelor strămoşilor românilor.dacic muntii orastiei

Proiectul intitulat “Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munții Orăștiei” se întinde pe parcursul a 15 luni şi are o valoare totală de circa 4,2 milioane de lei.

Între obiectivele principale ale proiectului se numără digitizarea a 500 de artefacte, reconstituirea virtuală a unor edificii dacice și amenajarea a două spații expoziționale multimedia în cadrul muzeelor partenere din proiect.

Vor fi reconstituite sanctuare, cetăţi şi alte elemente arhitectonice de epocă dacică, după care artefactele 3D vor fi puse în valoare prin diferite metode, inclusiv prin expoziţii mixte real/virtual.

“Proiectul ne prinde bine pentru că o să avem amenajată o sală de expoziţi temporare multimedia, ceea ce nu am mai avut până acum, sunt o premieră şi la noi în ţară aceste table-tech-uri. O să fie o combinaţie de exponate real-virtual, pentru că în Muzeul naţional de Istorie a Transilvaniei are cel mai diversificat patrimoniu de obiecte dacice din Munţii Orăştiei. Ne dorim ca publicul să înţeleagă şi altfel acest patrimoniu, nu doar prin expunerea în vitrină a obiectelor”, a declarat Carmen Ciongradi, directorul MNIT.

Aparatura pentru proiectare 3D va rămâne ulterior în posesia muzeelor, care o vor putea utiliza şi în organizarea altor expoziţii viitoare.

Potrivit conf. dr. univ. Călin Neamţu, coordonatorul proiectului, Universitatea Tehnică dispune deja de o aparatură pentru scanarea 3D unică în lume, care poate scana totul pe o distanţă de peste 170 de metri, cu acurateţe de 1 mm.