Au fost finalizate, înainte de termen, lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri de la Turda, Gherla și Huedin

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în cazul a trei dintre cele șase depozite urbane neconforme de deșeuri din județul Cluj, respectiv cele din Turda, Gherla și Huedin, lucrările de închidere și ecologizare au fost finalizate.

            „Putem afirma, cu toată convingerea, că problema închiderii rampelor neconforme de gunoaie din județ a intrat într-o cu totul altă etapă odată cu finalizarea lucrărilor la primele trei. În același timp, lucrurile au intrat pe un făgaș normal și în ceea ce privește celelalte trei depozite care au mai rămas.” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

            Având ca termen pentru finalizare sfârșitul lunii iunie, respectiv luna iulie în cazul depozitului de la Huedin, lucrările efectuate de către S.C. NORDCONFOREST la depozitele neconforme anterior menționate au fost încheiate în cursul săptămânii precedente în toate cele trei locații. Acestea au vizat, în principal, profilarea și reconfigurarea depozitelor și acoperirea lor cu un strat de pământ destinat înierbării întregii suprafețe. Totodată, au fost efectuate lucrări de drenaj, puțuri de captare a biogazului, drumuri de acces, sisteme de colectare a apelor pluviale, etc.

            Referitor la finalizarea lucrărilor de închidere a depozitului de la Pata Rât, înclusiv a celor de consolidare a versantului în urma alunecărilor produse în corpul depozitului, termenul preconizat este finalul anului 2018. Întârzierile ce au apărut în acest caz se datorează, în principal, alunecării unei părți din corpul depozitului, precum și scurgerii de levigat rezultate. Până la momentul actual, antreprenorul a intervenit pentru a proteja taluzul centurii care era supus unui debit crescut, prin micșorarea nivelului ridicat al apei provenit din precipitațiile abundente. Astfel a eliminat doar opturarea parțială de pământ pe lângă care apa se scurgea, oricum, gravitațional. Pentru evacuarea controlată a apei din lacul format artificial se vor efectua, conform expertizei, lucrări provizorii pe cursul nou creat de deversare a apei. Totodată, aceste lucrări se vor efectua treptat și vor consta în adâncirea treptată a cursului actual de apă, pe o lungime de cca. 250 de metri.

Valoarea totală aferentă realizării obiectivului de investiții ,,Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din județul Cluj – LOT nr. 1 – Pata Rât, Gherla, Huedin și Turda este de 33.297.933,79 de lei – fără TVA.

În ceea ce privește închiderea și ecologizarea depozitelor neconforme de la Dej și Câmpia-Turzii, în cazul celui din Dej președintele Consiliului Județean Cluj a emis deja ordinul de începere a lucrărilor, termenul de finalizare fiind de maxim un an, proiectare și execuție. În același timp, a fost finalizată și licitația pentru închiderea rampei de la Câmpia-Turzii, contractul neputând fi semnat decât după soluționarea contestației depuse. În ceea ce privește lucrările, termenul de realizare a acestora va fi și mai scurt, respectiv patru luni pentru proiectare și șase pentru execuție.

Leave a Reply