Aeroportul Internațional Cluj își face planul pentru un trafic anual de 7 milioane de pasageri

de Cristina

Directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a declarat în cadrul ședinței de marți a Consiliului Județean Cluj că în momentul de față se poartă discuții pentru realizarea unui plan de dezvoltare care să genereze anual un trafic de 7 milioane de pasageri.

“Trebuie să facem la fel cum am făcut în 2004, când am avut 150.000 de pasageri, și am targetat un plan de dezvoltare pentru 3 milioane … Pe 2016 a fost o creștere cu 27% a numărului de pasageri, de la 1,4 milioane la 1,8 milioane, anul acesta va fi o creștere și mai importantă, de 65%, vom avea cel puțin 2,7 milioane de pasageri. Apreciam sprijinul deosebit al Consiliului Județean Cluj. Această creștere va fi de aproape 1 milion de pasageri”, a spus David Ciceo.

Printre cele mai urgente investiții de realizat se numără locurile de parcare pentru aeronave, a căror staționare a trebuit să fie restricționată. Trei dintre acestea sunt în curs de construire, alături de drumul de hadling și platforme pentru echipamente, valoarea lucrărilor fiind de circa 5 milioane de euro.

În planurile pentru dezvoltare sunt incluse și două noi porți de îmbarcare, la etaj, un terminal nou și noi căi de rulare.

“În această parte a Europei se vorbește de trei aeroporturi: Budapesta, București și Cluj. Unul dintre motivele pentru care cei de la Budapesta spun că nu și-au atins țintele prognozate este dezvoltarea Aeroportului Cluj. Ca să ajungem la 2,7 mil. de pasageri și să apărăm interesele aeroportului și ale clujenilor, am fost nevoiți să acționăm în justiție Consiliul Județean Mureș și le-am anulat 5 hotărâri pentru finanțări ilegale a aeroportului din Târgu Mureș”, a mai precizat David Ciceo.

Potrivit directorului economic al aeroportului, dezvoltarea aeroportului Cluj se bazează ca sursă de finanțare și pe un credit contractat pentru extinderea pistei, în valoare de 44 milioane lei la finele lui 2016, și unul de 6 mil. de lei contractat anul trecut pentru terminalul de sosiri. Creditul este multianual..

România este singura țară din Europa care nu are aeroport intermodal, iar Aeroportul Cluj a realizat pentru finanțare din bani europeni un asemenea proiect, care nu a mai fost implementat din cauza lipsei de sprijin din partea Ministerului Transporturilor.

“De la Comisia Europeană ni s-a spus că ar fi fost eligibil proiectul. Am avut și o plângere total mincinoasă din partea unor funcționari din partea Consiliului Județean Cluj. Proiectul este însă unul bun. Aeroportul Budapesta, fiind privat, își face intermodal pentru a putea duce pasageri prin Transilvania, Aeroportul Debrețin și-a făcut intermodal. Vom analiza posibilitatea finanțării și pe planul Junker”, a adăugat David Ciceo.

Profitul anual net al Aeroportului Cluj este de 4,316 milioane lei.

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.